Intr-o zi, cand eram boboc la liceu, am vazut un coleg plecand pe drumul de la scoala spre casa. Numele lui era Kyle. Parea ca isi cara toate cartile cu el. Ma gandeam: „De ce si-ar cara cineva acasa toate cartile ? Trebuie sa fie un tocilar.” Aveam planuri pentru intreg weekend-ul (petreceri si jocuri de fotbal cu prietenii), astfel incat am ridicat din umeri si mi-am vazut de drumul meu. Mergand, am vazut o ceata de vlajgani alergand spre el. Au fugit spre el, i-au lovit maldarul de carti si l-au imbrancit, iar el a cazut in noroi. I-au sarit ochelarii pe care i-am vazut aterizand in iarba la cativa metri mai departe de el. A privit in sus si atunci am vazut acea tristete teribila din ochii sai. Mi s-a facut mila. M-am indreptat rapid spre el si in timp ce bajbaia dupa ochelari i-am vazut o lacrima alunecandu-i din ochi. Înmanandu-i ochelarii i-am spus : „Indivizii aceia sunt niste nenorociti. Ar trebui sa-si vada de-ale lor.” M-a privit si mi-a spus: „Multumesc.” Avea un zambet mare pe fata. Era unul din acele zambete care arata o recunostinta reala. L-am ajutat sa-si adune cartile si l-am intrebat unde locuieste. S-a dovedit ca locuia langa mine, asa ca l-am intrebat cum de nu l-am mai vazut niciodata. Mi-a spus ca a urmat o scoala particulara pana acum. Nu ma mai imprietenisem cu nimeni care sa fi urmat o scoala particulara. Am vorbit tot drumul spre casa in timp ce l-am ajutat sa care o parte din carti. S-a dovedit a fi un tip tare de treaba. L-am intrebat daca ar dori sa joace fotbal cu mine si prietenii mei. A raspuns afirmativ. Am fost alaturi tot weekend-ul si pe masura ce-l cunosteam mai bine imi placea tot mai mult. Prietenii mei simteau la fel.
A venit si ziua de luni si l-am vazut pe Kyle carandu-si din nou maldarul de carti. L-am oprit si i-am spus : „Baiete, ai sa-ti faci niste muschi grozavi daca le tot cari zilnic !” A ras doar si mi-a dat jumatate din ele. In cei patru ani care au urmat Kyle si cu mine am devenit prieteni buni. Cand eram in ultimul an am inceput sa ne gandim la facultate. Kyle s-a decis sa mearga la Georgetown, iar eu la Duke. Stiam ca vom ramane mereu prieteni si ca distanta nu va fi o problema. El urma sa fie un doctor iar eu un sportiv. Kyle era oratorul clasei. Il tachinam mereu ca este un tocilar. Trebuia sa pregateasca un discurs pentru absolvire. Eram foarte fericit ca nu eram eu acela care trebuia sa ma ridic si sa vorbesc
in fata tuturor.
In ziua absolvirii l-am vazut pe Kyle. Arata grozav. Era unul din acei tipi care s-au regasit cu adevarat pe sine in timpul liceului. Se maturizase si chiar ii statea bine cu ochelari. Avea mai multe intalniri decat mine si toate fetele il placeau. Cateodata deveneam chiar gelos. Azi era una din acele zile.Am vazut ca era emotionat in legatura cu discursul sau. Asa ca l-am tras mai in spate si i-am spus: „Hei, domnule, vei fi minunat !” El s-a uitat la mine cu una din acele priviri recunoscatoare si a zambit. „Multumesc,” a spus. Cand trebuia sa intervina si-a dres glasul si a inceput. „Momentul absolvirii este unul in care multumesti tuturor celor care te-au ajutat in toti acesti patru ani: parinti, profesori, frati, antrenori … dar mai ales prietenilor. Vreau sa va spun ca a fi prietenul cuiva este cel mai frumos dar pe care il poti oferi. Va voi spune o poveste. „
Mi-am privit prietenul necrezand ca istoriseste povestea primei zile in care ne-am intalnit. A marturisit ca planuise sa se sinucida in acel weekend. A povestit cum si-a curatat vestiarul pentru ca mama lui sa nu trebuiasca s-o faca mai tarziu si cum isi cara toate lucrurile acasa. M-a privit adanc si mi-a zambit scurt. „Din fericire, am fost salvat. Prietenul meu m-a salvat de la acest gest teribil.” Multimea asculta cu respiratia taiata cum acest tanar popular isi povestea momentul sau de slabiciune. I-am vazut pe mama si pe tatal sau care ma priveau cu acelasi zambet recunoscator. Pana in acel moment nu realizasem profunzimea sa. Nu subestimati niciodata puterea actiunilor dumneavoastra. Cu totii avem un impact asupra celorlalte persoane. Cu un gest mic putem schimba viata cuiva. Nu exista inceput sau sfarsit pentru aceasta. Ieri este istorie. Maine e un mister. Azi este un cadou.