O să-ți împărtăşesc câteva despre viaţa mea de început în credință. Îmi doresc să vezi doar dragostea lui Iisus pentru păcătoşi şi cât de frumos poate schimba un om inutil, într-un om util.
M-am născut cu ceva vreme în urmă, cum trec anii, în 1970, în Bucureşti. M-am bucurat de o copilărie frumoasă, până când părinţii mei s-au despărţit. Rupt în două, am fost crescut de mama mea dragă, dar am simţit mereu că ceva nu este în regulã în viaţa mea. Nu m-am simţit niciodată complet fără tatăl meu, dar mai rău este că am început o viaţă de stradă cu prietenii mei. Totuşi, din când în când Dumnezeu a fost atent să mă menţină la un anumit nivel, astfel încât să nu pierd orice şansă pentru a fi salvat. Despre felul meu pot spune că eram un melanj între copil drăguţ, dar şi răuţ, probabil ca orice copil normal, dacă stau și mă gândesc la copilăria lui Creangă. Dar nu am crezut în Dumnezeu, pentru că nimeni nu mi-a explicat serios cine este Dumnezeu şi cum trebuie să fie relaţia mea cu El. Școala, prin profesori, dar nu îi învinovățesc, este dreptul fiecăruia să creadă în ce crede de cuviință, nega existenţa Lui. Încercam din greu să studiez explicaţiile ştiinţifice despre evoluţia lumii şi existenţa ei. Nu neg, știința are farmecul ei, este fascinantă, drept dovadă cu asta și încerc să mă ocup. Totuşi nu am putut înţelege, de exemplu, de ce este natura aşa de frumoasă, într-un mod inxeplicabil, care te face să cazi în contemplație și să te bucuri doar privind-o. Nu puteam să accept răspunsurile seci ale științei pentru orice. Și de ce eu, un presupus animal, sunt aşa de impresionat de frumuseţea unei flori. În fine, am primit răspunsul pe la 21 de ani, pe când eram încă un student luptând din greu să devină inginer. Pentru că nu credeam în Dumnezeu, fiind ateu convins, nu am avut nişte principii clare de viaţă, astfel că am rănit mulţi oameni şi am pierdut multe oportunităţi. De fapt, eu, creaţia lui Dumnezeu, am trăit ca un liliac în întuneric. Am trăit în minciuni, eu însumi minţind (mă rog, nu chiar ca un politician) ca o parte naturală a vieţii mele. Dar în adâncul inimii ştiam că ceva este greşit. Nu prea mă împăcam cu ideea să trăiesc ca un animal. Nu-mi plăcea să rănesc oamenii sau să trăiesc o viaţă rea, dar era ceva mai puternic decât mine, care nu vroia să mă lase liber. Nu aveam nicio idee despre faptul că era un adevărat război dincolo de ceea ce vedem cu ochii noştri obişnuiţi.
Acesta este un moment special din viaţă despre care nu prea vorbesc 🙂 Când eram student am fost foarte dezamăgit, când o colegă extrem de frumoasă, angelică aș putea spune, a respins oferta mea de prietenie. Cred că mulţi tineri mă înţeleg. Soției îi place să mă mai tachineze. Dar slăvit să fie Domnul, respingerea era o parte din marele Său plan de salvare a sufletului meu. Și colega mea o fi primit darul să fie în momentul ăla un înger al salvării nu al pierzării 🙂 Dumnezeu să o binecuvânteze! În acea seară, mă plimbam prin parcul Politehnicii. Foarte trist, m-am aşezat lângă un arbust, pe iarbă. Priveam cerul negru şi vedeam mici steluţe strălucind. Atunci am deschis gura şi am întrebat, mai mult retoric, “Doamne, unde eşti?” Am rostit această întrebare fără să mă gândesc măcar o secundă că Dumnezeu e acolo, gata să-mi răspundă. Și ghiciţi? După doar câteva zile traversam din nou parcul Politehnicii în drum spre cursul de Aikido. Pe drum, un tânăr misionar coreean, cum aveam să aflu mai târziu, m-a oprit şi m-a întrebat dacă vreau să studiez Biblia. Am răspuns “Da”, fiind sută la sută sigur că îi voi dovedi că nu există Dumnezeu. Cred că vă daţi seama cine pe cine a convins! După primul studiu despre creaţia lui Dumnezeu, m-am umplut de bucurie. Era ca şi cum sufletul meu a descoperit o oază cu apă proaspătă după 21 de ani în deşert. După 3 luni de studiu biblic L-am acceptat pe Iisus ca Mântuitorul meu şi am devenit creştin. Brusc, toată natura şi mintea mea s-au schimbat, ca un orb care şi-a recăpătat vederea. Nu am destule cuvinte să exprim bucuria pe care am gustat-o. Am continuat să studiez Biblia în fiecare săptămână şi nu am lipsit de la slujbele de duminică. Viaţa mea se schimba pas cu pas, dar foarte clar şi frumos. Am predicat familiei mele despre Iisus şi mama mea L-a acceptat. Apoi fratele meu şi tatăl meu (amândoi!). Slăvit să fie Domnul.
Am decis ca toată viaţa să trăiesc cu Iisus şi să spun şi altor studenţi, prieteni, cunoscuți sau necunoscuți, despre dragostea Lui. După ce am absolvit facultatea îmi amintesc că am hotărât să mă rog pentru toate ţările comuniste să se schimbe. Cred ca doar Coreea de Nord a mai rămas pe listă! M-am rugat pentru China, dar niciodată nu m-am gândit că Domnul mă va trimite să le vorbesc personal studenţilor chinezi despre dragostea Lui. Asta s-a întâmplat mai târziu. Întâi am început studiile pentru master, apoi doctorat. În acelaşi timp slujeam misiunii Lui din campus. Am invitat cred că mii de studenţi la studii biblice, dar am studiat cu foarte puțini dintre ei. Din păcate lumea are un apetit foarte scăzut pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu! Apoi Dumnezeu a văzut că sunt cam singur. Mama obişnuia să-mi spună: “Dan, cum crezi că te vei căsători dacă stai tot timpul în biserică? Crezi că soţia ta va bate la uşă şi te va întreba dacă vrei să te căsătoreşti cu ea?” Și am răspuns din nou “Da”. Astfel, într-o zi, viitoarea mea soţie a sunat la poarta bisericii (nu a bătut), și chiar eu m-am dus să-i deschid uşa. Nu glumesc! Ei, vedeţi? Aveţi credinţă în Dumnezeu şi EL are grijă de toate. Trebuie doar să stai lângă El! Dar credeţi cu adevărat, nu pretindeţi. Când aveam 28 de ani ne-am căsătorit. Acest lucru a fost o adevărată provocare, fiindcă am descoperit că eram cam egoist şi nicidecum Mr. Perfecţiune. Slăvit fie Domnul am învăţat împreună să avem o relaţie frumoasă, privind la Iisus, a cărui dragoste este ilustrată perfect pe cruce. După aproape 2 ani de căsătorie, am primit o bursă de cercetare la Universitatea Tongji, Shanghai, China. Dumnezeu m-a binecuvântat să stau 3 ani în China, unii din cei mai frumoşi ani, pe lângă cei de căsătorie. Aici i-am întâlnit pe Hai Ying, Wang Hai, Tong Fei, Liu Miao, Hovik, Lucy şi de curând alţi mulţi fraţi. Sunt adânc mulţumitor lui Dumnezeu pentru această binecuvântare. Când am revenit în România, m-am dus la şeful catedrei de la facultate pentru a clarifica dacă voi lucra sau nu ca profesor. Încercasem de mai multe ori să primesc o slujbă acolo, dar o dată am fost prea mândru să accept, altă dată nu puteau ei să angajeze. După aproape 5 ani am primit prima mea slujbă reală, ca asistent universitar. Nu mai trăiam din burse 🙂 Dumnezeu a binecuvântat familia mea şi cu un băieţel, care acum e student la Drept. Domnul să-l binecuvânteze cu harul Lui.
În încheiere, vă spun că trăind prin credinţă veţi primi doar satisfacţii frumoase, chiar şi atunci când vi se pare că treceți prin încercări extrem de grele sau urâte. Fiecare secundă petrecută cu Dumnezeu este o binecuvântare. De aceea te încurajez să nu ratezi nicio părtăşie cu Dumnezeu, indiferent în ce biserică alegi să mergi. Totul e să fii cu Iisus! Dumnezeu se uită adânc în inimile noastre şi le vrea curate. Găsiți-vă o lucrare, o misiune și creșteți în credință servindu-L pe Dumnezeu! După 10, 20, 30 de ani de viaţă trăită cu Iisus vei putea scrie o pagină nouă de istorie în propria viață și sper și a celor cu care te vei intersecta!
Dumnezeu să te binecuvânteze să trăiești prin credinţă. Amin!
Cu drag, Dan Batalu
07.02.2021, București